Clinica Medicala Cu Multiple Specialitati
Chiajna - Rosu, Rezervelor 93 A - 077040 Ilfov
Recoltari analize de sange
Un corp sanatos se mentine cu analizele de sange periodice !
Analizele de sange sunt o modalitate optima de evaluare a starii de sanatate a unui pacient, dar si de monitorizare a unei stari patologice prin observarea compozitiei sangelui.
In functie de sexul, varsta si istoricul medical al unui pacient, concluziile interpretarii analizelor de sange pot fi diferite. Analizele, fie ele de sange sau din alte secretii, pot indica diverse patologii si pot ajuta medicul pentru conturarea unui diagnostic si initierea unui tratament corespunzator. Pentru ca cele mai frecvente analize sunt cele de sange, este indicat sa stim exact ce poate arata o simpla hemoleucograma. De asemenea, este important sa intelegem si celelalte analize, pentru a putea sti care sunt cele mai importante si cand ar trebui repetate.
Hemoleucograma completa este o analiza recomandata pentru depistarea unor afectiuni cum ar fi: anemiile, iar in cazuri speciale chiar leucemii. Furnizeaza date referitoare la componentele sangelui si ofera informatii privind numarul si cantitatea diverselor celule din sange. Alti trei parametri foarte utilizati in practica medicala sunt: viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), fibrinogenul (Fib) si proteina C reactiva (PCR/CRP), care reprezinta markerii inflamatori si joaca un rol important in depistarea unor inflamatii localizate in diverse locuri ale corpului. Glicemia este o analiza foarte utila, ce ne indica cantitatea de zahar din sange si ajuta la diagnosticarea diabetului zaharat, ce nu trebuie sa lipsesca de pe lista recomandarilor analizelor de rutina. Inainte de a i se recolta proba de sange, pacientul trebuie sa stie ca inainte cu o seara trebuie sa nu mai consume dulciuri incepand cu ora 18, sa nu se spele pe dinti dimineata - pasta de dinti contine zahar si poate influenta valoarea glicemiei - si nici sa consume alimente sau alte lichide.